Tiriac Auto te asteapta in showroom-urile Ford din Bucuresti, Pitesti, Constanta, Brasov, Bacau si Oradea.



Ford prezintă Noua Fiesta conectată, electrificată, pregătită pentru viitor

  • Noua Fiesta oferă un nou design exterior mult mai expresiv și vine într-o suită de echipări diversificate
  • Printre tehnologiile de nouă generație se numără farurile Matrix LED cu sistemul anti-orbire (Glare-Free High Beam), panou de bord digital de 12,3 inch ce poate fi personalizat
  • Gama de propulsoare electrificate include si EcoBoost Hybrid cu tehnologie mild-Hybrid de 48 de volți, pentru o experiență plăcută la condus, alături de transmisia automată în 7 trepte, cu dublu ambreiaj. Este anunțată, de asemenea, o versiune Fiesta ST de 200 CP
  • Clienții din România pot plasa precomenzi pentru noua Fiesta în rețeaua de dealeri Ford. Prețul de pornire prin Programul Rabla Guvernamental 2021 pentru persoane fizice este de 11.300 euro cu tva inclus pentru versiunea Fiesta Connected 1.1 Benzină 75 CP, cutie manuală. Primele mașini vor sosi în România, în februarie 2022.

Köln, Germania, 2021 – Ford a prezentat, pentru prima dată, noua Fiesta, cu un stil nou și un pachet îmbunătăţit de tehnologii, propulsată de motoare mild-hybrid sofisticate, care o pregătesc pentru viitor.

Un exterior îndrăzneț și distinctiv duce designul expresiv al noii Fiesta la un nivel superior, conferindu-i mai multă prezență pe șosea și o diferențiere mai mare între echipări în cadrul gamei cuprinzătoare de variante Fiesta. Fiecare nivel de echipare- Trend Connected, Titanium, ST-Line și Active, beneficiază de elemente de stil unice, alături de o gamă extinsă de culori, jante și finisaje interioare. Gama Fiesta este, de asemenea, extinsă cu pachetul X pentru Titanium, pentru un plus de personalitate.

 

Tehnologiile de ultimă generație fac din noua Fiesta o mașină mai bine echipată ca oricând, pentru o experiență de condus conectată și inteligentă. Farurile cu tehnologie LED sunt pentru prima dată introduse ca standard, de la primul nivel de echipare. Opțional, tehnologia avansată Matrix LED, care oferă funcționalitatea anti-orbire (Glare-Free High Beam), poate adapta fasciculul farurilor pentru o mai bună vizibilitate în condiții dificile.1

Noua Fiesta introduce, de asemenea, un panou de bord digital de 12.3 inch care îi ajută pe șoferi să fie informați pentru o călătorie relaxantă. Tehnologiile Local Hazard Information1 și Wrong-Way Alert1 își fac debutul pe Fiesta, ca parte dintr-o suită sofisticată de tehnologii de asistență a șoferului.

Propulsoarele electrificate vor ajuta șoferii nolului Ford Fiesta să economisească carburant și să reducă emisiile, maximizând în același timp senzația sportivă de la volan.Tehnologia mild hybrid de 48 de volți Ford EcoBoost Hybrid ajută la optimizarea consumului de carburant îmbunătățind în același timp dinamica de condus specifică modelului Fiesta, cu o accelerație receptivă. Tehnologia funcționează foarte bine împreună cu transmisia automată în șapte rapoarte Powershift de la Ford, pentru schimbări rapide ale treptelor de viteză și o experiență plăcută la volan.

Ford prezintă astăzi și noua Fiesta ST dezvoltată de divizia Ford Performance. Experiența hatchback-ului sportiv este îmbunătățită cu noile faruri LED Matrix, noi scaune sportive dezvoltate de specialiștii noștri, detalii de design sportive, inclusiv o nouă grilă frontală Chrystaline Grey și opțional, o culoare uimitoare pentru exterior, Mean Green - precum și o creștere de 10% a cuplului maxim, până la 320 Nm.

 

 

“Succesul modelului Fiesta se datorează modului în care ținem pasul și stabilim noile standarde pentru plăcerea de a conduce, dar și pentru tehnologie și eficiență la volan”, a declarat Roelant de Waard, director general Autovehicule, Ford Europa. „Noua Fiesta este un alt salt înainte pentru segmentul de automobile mici și oferă un model care se potrivește oricărui stil de viață.”

Design nou și mai multă personalitate

Noua Fiesta se bazează pe arhitectura consacrată de clasă B de la Ford – utilizată și de SUV-ul compact Ford Puma – pentru a oferi o gamă de echipări practice și rafinate, pentru fiecare stil de viață și pentru fiecare client Fiesta.

Noul design exterior al gamei include o capotă mai înaltă, combinată cu grile superioare mai mari. Emblema Ford este acum afișată în interiorul grilei, oferind o prezență impunătoare pe șosea.

Noile faruri standard LED contribuie, de asemenea, la stilul modern al noii Fiesta, cu un design orizontal elegant. Luminile standard de pe spate primesc noi rame de culoare neagră pentru un aspect mai sofisticat, în timp ce stopurile LED disponibile sunt completate cu un finisaj exterior negru premium.

Fiecare nouă versiune Fiesta are o personalitate distinctă, cu modele unice de grile, alături de elemente de design exterioare și interioare.

 

Versiunile de echipare Trend Connected și Titanium prezintă o grilă superioară largă, cu dungi orizontale puternice și un cadru cromat cu luciu puternic și cu orificii laterale distincte. Seria Titanium prezintă, de asemenea, bare orizontale ale grilei superioare finisate în crom ștanțat la cald, combinate cu ornamente exterioare cromate la geamuri.

Versiunea ST-Line, inspirată de Ford Performance, oferă un caracter mai sportiv și este recunoscută prin noua sa grilă superioară cu inserții pronunțate și finisaj de tip fagure negru lucios. Fantele laterale largi sunt finisate în culoarea caroseriei și o grilă inferioară mai mare accentuează aspectul sportiv.

Versiunea Active, inspirată de SUV-uri, se distinge prin elemente de design mai robuste pentru un caracter aventuros. Aceasta prezintă o grilă superioară largă cu dungi verticale puternic finisate în negru lucios și cu fante laterale mai înalte și proeminente care reflectă poziția la volan mai înaltă, specifică unui crossover.

Șapte noi modele de jante din aliaj completează noul design exterior îndrăzneț și două noi culori exterioare sunt de asemenea disponibile – Boundless Blueși Beautiful Berry.

„Fiesta este o mașină mică, dar cu personalitate. Plăcerea de a conduce și calitatea sa au fost întotdeauna exprimate prin stilul său specific”, a declarat Amko Leenarts, director Design, Ford of Europe. „Pentru noua Fiesta am creat și mai multe personalități distincte, astfel încât clienții noștri să poată alege o versiune care să reflecte propriul stil și perspectivă asupra vieții.”

Sistemele de propulsie pentru azi și mâine

Noua Fiesta oferă experiențe de condus rafinate, receptive și eficiente din punct de vedere al consumului de carburant, folosind gama de motoare EcoBoost Hybrid cu tehnologie mild-Hybrid de 48 de volți și motoarele pe benzină EcoBoost.

Tehnologia EcoBoost Hybrid dispune de un alternator/generator integrat antrenat de curea (BISG) în locul alternatorului standard, permițând recuperarea și stocarea energiei pierdute, de obicei, în timpul frânării și deplasării pentru a încărca un acumulator de 48 volți litiu-ion, răcit cu aer.

BISG acționează, de asemenea, ca un motor, integrându-se cu motorul termic și folosind energia stocată pentru a oferi asistență la cuplu în timpul condusului normal și al accelerației, precum și în funcționarea accesoriilor electrice ale vehiculului. Tehnologia poate reporni motorul în doar 350 de milisecunde, permițând sistemului Auto Start-Stop să oprească motorul în anumite scenarii de condus, precum rularea la viteze de pâna la 25 km/h chiar și atunci când vehiculul este în viteză cu pedala ambreiajului ridicată, pentru economie și mai mare de carburant.

Noul motor EcoBoost Hybrid de 1,0 litri al noului Ford Fiesta este disponibil în variantele de 125 CP și 155 CP, combinate cu o transmisie manuală în șase trepte. Eficiența consumului de carburant conform WLTP de 4,9 l / 100 km și emisiile de CO2 de 111 g / km2 reprezintă o îmbunătățire de 5 % comparativ cu un motor EcoBoost de 125 CP de 1,0 litri non-hybrid, cu economie de până la 10% în regim urban, conform datelor Ford.

Modelul EcoBoost Hybrid de 125 CP este disponibil și cu o transmisie automată cu dublu ambreiaj Powershift cu șapte rapoarte, oferind schimbări line de trepte, pentru un rafinament optimizat și un consum de 5,2 l / 100 km consum de combustibil și 117 g / km CO2 WLTP.

Transmisia Powershift ajută la menținerea motorului la turația optimă, precum și la rularea Auto Start-Stop sub 12 km / h, pentru o eficiență îmbunătățită a consumului de carburant în oraș. Experiența sportivă la volan este, de asemenea, îmbunătățită de transmisia automată care permite retrogradarea de 3 trepte pentru depășiri mai rapide atunci când șoferii solicită o accelerație maximă.

Motorul Ford EcoBoost de 1,0 litri este oferit în varianta de 100 CP, cu un consum de 5,2 l / 100 km și 118 g / km CO2 WLTP. La fel ca varianta EcoBoost Hybrid, motorul utilizează injecție directă de combustibil la înaltă presiune, cu distribuție variabilă a supapelor (Ti-VCT) și un arbore cotit cu design compensat pentru o funcționare rafinată împreună cu o transmisie manuală cu șase rapoarte.

Experiențele antrenante de conducere pot fi ajustate utilizând tehnologia modurilor de condus selectabile (Normal, Sport și Eco Drive), care permite șoferilor să regleze răspunsul accelerației, ESC, controlul tracțiunii, plus sincronizarea schimbării vitezelor pentru modelele automate, pentru a potrivi răspunsurile și performanța la scenariile de conducere. Fiesta Active dispune și de modurile Trail și Slippery.

 

 

Tehnologii sigure, confortabile, conectate

Noua Fiesta introduce tehnologii de conducere concepute pentru a spori confortul si încrederea șoferilor, dar și a pasagerilor, atât pentru condusul în regim urban, dar și pe autostradă.

Farurile standard cu tehnologie LED încorporează LED-uri pentru fază scurtă, fază lungă și lumini de zi pentru o vizibilitate superioară. Farurile cu LED Matrix din echipările superioare își pot adapta, de asemenea, fasciculele în funcție de scenariul de condus. 1 Funcțiile de lumină de manevră și lumină de vreme rea1 sunt declanșate atunci când senzorii vehiculului detectează rularea la viteză redusă sau activarea ștergătoarelor de parbriz, și reglează automat modelul fasciculului pentru a ajuta șoferul să vadă mai clar. Funcția anti-orbire (Glare-Free High Beam) folosește o cameră montată frontal pentru a detecta vehiculele care se apropie și pentru a crea un „con de umbră” în cadrul fasciculului prin blocarea acelor raze care altfel ar străluci în ochii altor participanți la trafic. Tehnologia permite o utilizare eficientă a fasciculului de întâlnire pentru a maximiza vizibilitatea de conducere pe timp de noapte, contribuind în același timp la reducerea riscului de orbire a altor șoferi.

Un nou panou de bord digital TFT de 12,3 inch, complet configurabil, este disponibil pe noua Fiesta, oferind șoferilor posibilitatea de a personaliza și a prioritiza afișajele cu informații, inclusiv notificările de navigație. Panoul are afișaje cu tematică unică, ce corespund modurilor de condus și o zonă separată pentru informații cu prioritate ridicată, cum ar fi tehnologiile de asistență a șoferului.

Alte tehnologii sofisticate disponibile includ Pilot Automat Adaptiv cu Stop & Go și Recunoașterea Indicatoarelor de Viteză1, concepute pentru a ajuta la menținerea unei distanțe confortabile față de vehiculul din față. Sistemul poate opri complet Fiesta și poate reporni automat mașina, în traficul de tipul stop-start, pentru vehiculele echipate cu transmisia Powershift.

De asemenea, ajutând șoferii să gestioneze cu ușurință traficul din orașe, funcția de Asistență Activă la Parcare1 poate detecta spații de parcare de dimensiuni adecvate și poate controla direcția pentru a parca, în timp ce șoferul controlează accelerația și frânarea, precum și selectarea treptelor de viteză.

Tehnologiile concepute pentru a preveni sau a atenua efectul coliziunilor cu alți participanți la trafic includ Sistemul de informare pentru punct mort (BLIS) cu alertă de trafic lateral și frânare activă1, asistență la păstrarea benzii de circulație1 și asistență pre-coliziune cu frânare activă.1

Funcțiile avansate de conectivitate ajută, de asemenea, noii proprietari de Fiesta să se bucure de o experiență de utilizare fără stres. Tehnologia standard FordPass Connect3 permite o suită de funcții convenabile care pot fi controlate de la distanță folosind aplicația FordPass4. Clienții pot bloca/debloca ușile sau pot porni motorul de la distanță5 pentru modelele Fiesta cu transmisie automată cu șapte rapoarte. De asemenea, au la dispoziție opțiunea de localizare a vehiculului și Stare Vehicul, pentru verificarea nivelului de combustibil, a stării alarmei, a presiunii anvelopelor, a duratei de viață a uleiului și multe altele.

 

Conectivitatea noii Fiesta oferă, de asemenea, actualizări de trafic în timp real pentru sistemul de navigație disponibil și permite alertarea șoferilor despre o situație periculoasă pe drumul din față, chiar dacă incidentul nu este vizibil din cauza unei curbe sau a altor vehicule.

Sistemul SYNC 3 disponibil6 permite șoferilor să controleze sunetul, navigația și smartphone-urile conectate folosind comenzi vocale simple. Sistemul oferă compatibilitate cu Apple CarPlay și Android Auto™ și vine cu un ecran tactil central de 8 inch, cu funcționalitate “pinch” și “swipe”, precum și capacitatea de a afișa o imagine de 180 de grade de la camera spate disponibilă.

Noile modele Fiesta echipate cu SYNC 3 au acum și Alertă pentru ocupantul din spate, conceput pentru a ajuta șoferii să nu uite că au copii sau animale de companie în vehiculul lor, reamintindu-le să verifice scaunele din spate atunci când ușile din spate au fost deschise la începutul călătoriei.

Alte caracteristici premium disponibile includ un spațiu de încărcare fără fir pentru smartphone-uri și un sistem audio B&O cu 10 difuzoare, un subwoofer integrat și un amplificator digital de procesare a semnalului de 575 watt pentru a oferi sunet “surround” ajustabil. 7

Noua Fiesta ST Devine "Mean Grean"

Astăzi, Ford a prezentat pentru prima dată noua Fiesta ST hot hatchback, dezvoltată de Ford Performance.

Un design exterior nou încorporează un aspect mai agresiv, cu grile superioare și inferioare în fagure alături de fantele laterale inferioare mari. Grila superioară și elementele laterale care echipează Fiesta ST sunt finisate în culoarea specială Chrystaline Grey, iar elementele aerodinamice precum spoilerul inferior, pragurile laterale, eleronul și difuzorul spate sunt finisate în culoarea caroseriei. Jantele standard de 17 inch sau cele opționale din aliaj de 18 inch au un finisaj de tip magnetit închis, iar opțiunile de culoare exterioară includ acum ST Mean Green.

Noile scaune tip Performance au fost dezvoltate special pentru a oferi un suport și mai mare șoferilor în timpul condusului sportiv, sau confort la drum lung. Tetiera integrată și cele 14 reglaje diferite îi ajută pe șoferi să-și găsească poziția preferată la volan. La interior mai găsim cusături distinctive contrastante de culoare roșie și tapițerie tip Sensico pentru o senzație premium. Un volan sport cu baza de jos dreaptă și o folie cu efect de carbon mat, cu detalii roșii, adaugă un plus de caracter sportiv interiorului.

 

Accelerația de la 0-100 km/h în 6,5 secunde și o viteză maximă de 230 km/h sunt livrate de un motor EcoBoost de 1,5 litri, care furnizează 200 CP la 6.000 rpm și cuplu maxim crescut de la 290 Nm la 320 Nm pe o plajă de turații de la 1.600 rpm până la 4.000 rpm. Arcurile brevetate, formate la rece cu forță vectorizată și amortizoarele frontale Tenneco cu două camere (twin-tube), oferă un control mai bun în viraje, care împreună cu un diferențial cu alunecare limitată Quaife comandat mecanic, oferă tracțiune îmbunătățită și o mai bună agilitate în viraje.

Pe lângă modurile normal și sport, noua Fiesta ST oferă și un mod Track în locul modului Eco, care dezactivează controlul tracțiunii și setează ESC corespunzator pentru condusul pe circuit.

„Introducerea noii Fiesta ST alături de celelalte variante din noua noastră gamă extinsă Fiesta, le oferă clienților mai multe opțiuni ca oricând. De la eleganță urbană, la aventură în aer liber sau sportivitatea hot-hatch, există o nouă Fiesta pentru toată lumea ", a spus de Waard.

Clienții din România pot plasa precomenzi pentru noua Fiesta în rețeaua de dealeri Ford. Prețul de pornire prin Programul Rabla Guvernamental 2021 pentru persoane fizice, este de 11.300 euro cu tva inclus pentru versiunea Fiesta Connected 1.1 Benzină 75 CP, cutie manuală. Primele mașini vor sosi în România, în februarie 2022.

Compara Inchide

Date de contact

Daca solicitati detalii despre o anumita oferta postata pe website, puteti afla aici cum va prelucram datele




Sunteti de acord ca Tiriac Auto sa utilizeze informatiile completate de dvs. pentru a va contacta in scopuri de marketing, inclusiv prin Newsletter, in conditiile explicate aici




Sunteti de acord sa va contactam ocazional pentru sondaje despre produsele si serviciile Tiriac Auto, in conditiile explicate aici


Sunt de acord sa fiu contactat, in scopurile specificate mai sus, dupa cum urmeaza:

Telefon

Sms

E-mail

trimitere date

Date de contact

Inainte de trimiterea cererii va rugam sa completati formularul de mai jos:

Esti de acord ca Tiriac Auto sa utilizeze informatiile completate de tine pentru a te contacta in scopuri de marketing? Prin completarea prezentului formular, declar ca imi exprim consimtamantul, in mod expres si neechivoc, pentru ca orice date cu caracter personal, precum si orice alte informatii furnizate de mine, sa intre in baza de date a Tiriac Auto, a imputernicitilor si a operatorilor asociati ai acestuia, pentru a fi prelucrate si utilizate de acestia in orice activitati si scopuri statistice si / sau legate de marketing (inclusiv primirea de apeluri, e-mailuri in actiuni de marketing direct de promovare a ofertelor comerciale, invitatii la test-drive-uri si evenimente, asistenta pentru autovehiculul detinut: mentenanta, asistenta rutiera, garantii, asigurari, ITP), in conformitate cu legislatia in vigoare si in conformitate cu Politica de Confidentialitate Tiriac Auto.