GAMA DEFENDER SE EXTINDE CU O SERIE DE MODELE NOI, CUM AR FI LUXOSUL DEFENDER 130 OUTBOUND

- Faceți față situaților dificile: marca Defender se extinde cu o serie de modele noi, asigurând clienților Defender mai multe opțiuni

- Explorator de lux: noul Defender 130 Outbound este partenerul perfect în aventurile extreme, cu cinci locuri și spațiu suficient pentru toate bagajele

- Motorizări îmbunătățite: Defender 130 este disponibil acum pentru prima dată cu motor V8 supraalimentat de 500CP, care îmbină confortul și rafinamentul deplasării unui model cu 8 locuri cu performanțele motorizării V8; accelerație de la 0 la 100 km/h în numai 5,7 secunde1 

- Pachet exterior County: pachet de design nou pentru Defender 1102, inspirat de trecutul modelului Defender, care oferă clienților exigenți și mai multe opțiuni de personalizare

 

Gaydon, UK – miercuri, 26 aprilie 2023: gama de modele Defender este consolidată cu noul Defender 130 Outbound, acum și cu motor V8 de 500CP și pachetul exterior County pentru Defender 1102, inspirat de trecut. Noile modele oferă mai multă diversitate clienților Defender, alături de apreciatele capabilități în off-road și un confort superior. 

Mark Cameron, director general Defender, a spus: „130 Outbound este o variantă extrem de apreciată în gama Defender, pentru clienții cu un spirit dezvoltat de explorator, care au nevoie de un spațiu de depozitare suplimentar în configurația cu cinci locuri. Elementele de design specifice și interiorul spațios asigură o îmbinare perfectă între capabilități și funcționalitate. Odată cu lansarea motorizării V8 pentru modelul 130, există o variantă potrivită pentru fiecare, iar noul pachet exterior County face apel la trecutul Defender, cu o abordare modernă a unui design clasic.”

Defender 130 Outbound: exploratorul de lux în varianta extremă

Noul Defender 130 Outbound face față situațiilor dificile, cu o îmbinare perfectă între habitaclul luxos și capabilitățile în teren accidentat. Disponibil în varianta cu cinci locuri, sporește potențialul deplasărilor în natură și permite celor care apreciază un stil de viață activ să transporte tot ce au nevoie, atunci când pleacă într-o nouă aventură.

Noul Defender 130 Outbound se adresează clienților care doresc să-și depășească limitele și oferă ocazia de a explora suprafețe dificile într-un confort superior – datorită interiorului funcțional, proiectat pentru a se ridica la înălțimea așteptărilor în orice situație.

130 Outbound este expresia supremă a tuturor calităților modelului Defender și este disponibil exclusiv în versiunea cu cinci locuri și un volum al portbagajului 2.516 litri 3 (1.329 litri3 cu bancheta din spate în poziție normală), pentru a facilita excursiile exploratorilor care apreciază versatilitatea și funcționalitatea la cel mai înalt nivel. Podeaua aproape plană a portbagajului (cu o lungime de 1,267 metri în spatele banchetei) permite transportul fără probleme al tuturor echipamentelor, de la costume de scafandru și genți, la echipamente de camping și escaladă.

Elementele de design exterior specifice ale modelului Defender 130 Outbound îi permit să se facă remarcat în orice situație. Barele de protecție și ornamentul grilei față cu finisaj Shadow Atlas mat subliniază subtil pragmatismul designului, iar prizele de aer laterale sunt vopsite antracit. Design-ul modelului Outbound este complimentat de jantele de 20” negru lucios sau jantele de 22” Shadow Atlas mat.

Gama de culori exterioare include vopselele Fuji White, Santorini Black, Carpathian Grey și Eiger Grey, iar panourile spate specifice și ornamentele stâlpilor spate, vopsite în culoarea caroseriei, completează îmbunătățirile exterioare. Pentru clienții care doresc o rezistență superioară împotriva zgârieturilor în teren accidentat, este disponibilă pelicula de protecție satinată4.

La interior, clienții pot selecta între pielea Windsor luxoasă sau stofa Resist durabilă, ce oferă o opțiune potrivită oricărui stil de viață. Toate sunt de culoare neagră Ebony, cu capitonaj plafon Ebony Morzine, ornamente din Robustec și ornament transversal bord specific modelului Defender, vopsit electrostatic în culoarea negru satinat.

La începutul și sfârșitul fiecărei activități, elementele practice protejează interiorul. Covorașul durabil al podelei poate fi extins, pentru a proteja bara de protecție în timpul încărcării echipamentelor grele sau voluminoase, precum bicicletele sau valizele. Compartimentele suplimentare permit depozitarea în siguranță a obiectelor mai mici, iar inelele de fixare suplimentare și o plasă nouă pentru fixarea bagajelor asigură reținerea în timpul deplasării a diferitelor echipamente – mari sau mici – pentru activități în aer liber, astfel încât acestea să fie pregătite de utilizare la destinație. 

Capabilitățile excelente în teren accidentat sunt asigurate de tracțiunea integrală inteligentă și de sistemul Terrain Response 2®, iar suspensia pneumatică gestionată electronic și sistemul Adaptive Dynamics sunt disponibile în echiparea standard. Tehnologiile avansate de asistență la condus în teren accidentat asigură deplasarea sigură și fără efort în orice situație, alături de suspensia pneumatică gestionată electronic, care permite o articulație de 430 mm și o adâncime maximă de traversare a vadului de 900 mm. 

Defender 130 Outbound are o masă maximă remorcabilă de 3.000 kg5 – ce permite tractarea cu ușurință a tuturor echipamentelor, de la ski jeturi, bărci la rulote. Cuplarea este ușurată de suspensia pneumatică, care dispune de comutatoare pe interiorul hayonului, ce permit ridicarea și coborârea părții din spate a vehiculului. 

Defender 130 Outbound este disponibil cu motorizare P400 pe benzină și D300 diesel. Ambele sunt echipate cu tehnologie Mild Hybrid (MHEV), care maximizează performanțele și eficiența. 

Defender 130 V8

Gama Defender 130 se extinde și cu motorizarea V8 supraalimentată de 5.0 litri, care oferă o îmbinare perfectă între performanțe, capabilități și rafinament în funcționare. Cu o putere de 500CP și un cuplu de 610 Nm, asigură modelului Defender 130 o accelerație de la 0 la 100 km/h în numai 5,7 secunde. Acest lucru înseamnă că varianta cu opt locuri este disponibilă acum cu trei opțiuni de motorizare, printre care se numără Ingenium cu 6 cilindri, P400 și D300. 

Exteriorul modelului Defender 130 V8 nu trădează forța motorizării. Disponibil numai în culorile Carpathian Grey sau Santorini Black, este echipat cu țevi de eșapament cvadruple dispuse lateral – numai pentru V8 – plafon panoramic cu trapă, de culoare negru contrastant, inscripții exterioare V8, faruri Matrix LED și lumini de zi signature, lămpi spate și geamuri fumurii și jante din aliaj ușor de 22 inch, gri închis satinat. 

La interior, luxul și dinamismul se manifestă prin scaunele încălzite și ventilate, reglabile electric pe 14 direcții, cu funcție de memorie pentru șofer, cu tapițerie din piele Windsor Ebony, piele întoarsă Dinamica® și stofă Robustec. Acestea sunt completate de volanul încălzit, îmbrăcat în piele întoarsă, capitonajul plafon din stofă neagră Ebony Morzine și ornamentul transversal al bordului de culoare negru satinat. Defender 130 V8 este echipat și cu climatizare pe 4 zone, rând 3 de locuri încălzite și rând 2 de locuri ventilate – plus sistem audio Meridian, afișaj pe parbriz, ecran interactiv pentru șofer și sistem purificare aer din habitaclu plus. 

Sistemul premiat multimedia Pivi Pro este echipat cu ecran tactil de 11,4 inch, cu actualizare software prin Wi-Fi, astfel încât să fie mereu la zi. Echiparea standard include Apple CarPlayTM 6 și Android Auto Wireless®, precum și tehnologie what3words de introducere a adresei, pentru găsirea exactă a destinației și în cele mai izolate locații. Încărcarea wireless a dispozitivelor asigură încărcarea rapidă a acestora, fără a fi necesar un cablu.

Pachet exterior County pentru Defender 1102

Clienții care doresc o personalizare suplimentară a modelului 1102 pot opta pentru noul pachet exterior County. Inspirat de modelul Defender County original, include elemente exterioare specifice într-o interpretare modernă și este proiectat pentru a sărbători trecutul glorios al acestui 4x4. 

Pachetul exterior County este disponibil pentru modelul 1102 pentru echipările S, SE și HSE. Cea mai evidentă modificare este reprezentantă de elementele grafice County de pe uși și părțile laterale ale caroseriei, iar pragurile iluminate întâmpină șoferul și pasagerii cu inscripția County specifică. Jantele de 20 inch sunt disponibile în două culori, printre care alb lucios, pentru a completa estetica specifică a acestui pachet exterior.

Combinațiile de culori disponibile includ: 

Caroserie Fuji White cu plafon contrastant și hayon Tasman Blue, plus inscripție grafică și ornament prag Tasman Blue 

Caroserie Santorini Black cu plafon contrastant și hayon Tasman Blue, plus inscripție grafică și ornament prag Tasman Blue

Caroserie Tasman Blue cu plafon contrastant și hayon alb, plus inscripție grafică și ornament prag Fuji White

La interior este disponibilă o gamă diversificată de combinații de culori și materiale, cum ar fi tapițeria din stofă Resist, piele granulată și piele Windsor, toate de culoare neagră Ebony – în timp ce vehiculele de culoare Fuji White și Santorini Black sunt disponibile și cu interior Acorn cu Lunar. 

Detaliile interioare includ ornamente Robustec, iar ornamentul transversal al bordului poate avea culoarea gri deschis sau alb, pentru a transpune în interior un element al pachetului exterior County. 

Detalii suplimentare

Toate modelele Defender 90 și Defender 130 cu opt locuri dispun standard de un compartiment de depozitare util sub podeaua portbagajului7. Noul echipament asigură o suprafață de încărcare aproape perfect plană, maximizarea spațiului și nu afectează disponibilitatea inelelor de ancorare. Noul accesoriu este disponibil, de asemenea, pentru modelele Defender 90 și Defender 130 existente și poate fi montat la dealerul local7.

Defender 90 se remarcă printr-un acces mai ușor în spate, datorită mânerului de tip nou, scaunului pasager cu rabatare și culisare rapide și disponibilității banchetei rabatabile fracționat 40:20:40, cu cotieră centrală.

Defender 130 Outbound, Defender 130 V8 și Defender 110 cu pachet exterior County2 vor fi disponibile pentru comandă în curând.

1 Dacă este echipat cu jante de 22"

2 Pachetul County este disponibil pentru Defender 90 numai pe piața din China

3 Volum total portbagaj (L)

4 Nu este disponibil pentru Fuji White

5 8.200 lbs pentru piețele NAS

6 Apple CarPlay este o marcă comercială a Apple Inc. Se aplică condițiile pentru utilizatorul final Apple Inc. Android Auto este o marcă comercială a Google LLC. Serviciile oferite de Apple CarPlay depind de disponibilitatea funcției în țara dvs., pentru informații suplimentare accesați https://www.apple.com/uk/ios/feature-availability/#apple-carplay. Serviciile oferite de Android Auto depind de disponibilitatea funcției în țara dvs., pentru informații suplimentare accesați https://www.android.com/intl/en_uk/auto/

7 Din a doua parte a anului 2023

Compara Inchide

Date de contact

Daca solicitati detalii despre o anumita oferta postata pe website, puteti afla aici cum va prelucram datele




Sunteti de acord ca Tiriac Auto sa utilizeze informatiile completate de dvs. pentru a va contacta in scopuri de marketing, inclusiv prin Newsletter, in conditiile explicate aici




Sunteti de acord sa va contactam ocazional pentru sondaje despre produsele si serviciile Tiriac Auto, in conditiile explicate aici


Sunt de acord sa fiu contactat, in scopurile specificate mai sus, dupa cum urmeaza:

Telefon

Sms

E-mail

trimitere date

Date de contact

Inainte de trimiterea cererii va rugam sa completati formularul de mai jos:

Esti de acord ca Tiriac Auto sa utilizeze informatiile completate de tine pentru a te contacta in scopuri de marketing? Prin completarea prezentului formular, declar ca imi exprim consimtamantul, in mod expres si neechivoc, pentru ca orice date cu caracter personal, precum si orice alte informatii furnizate de mine, sa intre in baza de date a Tiriac Auto, a imputernicitilor si a operatorilor asociati ai acestuia, pentru a fi prelucrate si utilizate de acestia in orice activitati si scopuri statistice si / sau legate de marketing (inclusiv primirea de apeluri, e-mailuri in actiuni de marketing direct de promovare a ofertelor comerciale, invitatii la test-drive-uri si evenimente, asistenta pentru autovehiculul detinut: mentenanta, asistenta rutiera, garantii, asigurari, ITP), in conformitate cu legislatia in vigoare si in conformitate cu Politica de Confidentialitate Tiriac Auto.