București, 28 iulie 2021 - Cargus, companie de curierat care operează pe piața românească de 30 de ani, investește peste 1 milion de euro în extinderea flotei cu 58 de autovehicule Ford până la finalul anului, printr-un parteneriat cu Țiriac Auto, distribuitor autorizat al mărcii Ford. Cargus a preluat astăzi primele 38 de autovehicule Ford Puma, primul model hybrid produs în România, la fabrica Ford din Craiova.
Restul unităților Ford vor veni într-un mix de modele: Puma, Kuga, Focus și Mondeo. Acestea vor fi livrate de Țiriac Auto pe parcursul următoarelor luni.
„Purtăm cu mândrie statutul de pionier al industriei de curierat și de lider în ceea ce privește satisfacția clienților. Am ales să marcăm aniversarea celor 30 de ani printr-o investiție care să susțină activitatea echipelor noastre, deoarece datorită lor ne aflăm astăzi aici. Ford Puma le va oferi colegilor noștri siguranță și confort în timpul călătoriilor de business și ne ajută, în același timp, să ne atingem obiectivele referitoare la protejarea mediului.” a declarat Melania Jaravete - Director Resurse Umane Cargus.
„Mă bucur că Țiriac Auto este alegerea de drum lung pentru Cargus. Sunt convins că pe lângă fiabilitate și prețuri competitive, un alt atú al Țiriac Auto este rețeaua noastră națională de service-uri, ce poate asigura servicii de calitate și foarte prompte. În plus, suntem o companie ce oferă un pachet integrat de condiții comerciale personalizate, inclusiv prin divizia Țiriac Auto Rulate, ce a preluat de la Cargus parte din vechea flotă.” a adăugat Marius Marian - CEO Țiriac Auto.
Modelul Ford Puma este o alegere potrivită pentru companii precum Cargus, care își doresc soluții de mobilitate moderne, eficiente și performante pentru parcurile lor auto. Pe lângă design și spațiu, Cargus a luat în considerare în decizia de achiziție și consumul optimizat, emisiile reduse și experiența la volan a modelului.
„Suntem onorați de alegerea pe care Cargus a făcut-o, de a include în flota sa modelul Ford Puma, fabricat la Craiova. Eficiența în exploatare, siguranța și inovațiile tehnologice sunt caracteristici esențiale pentru companii, iar Ford Puma convinge la fiecare din aceste capitole. În plus, este un vehicul perfect adaptat mediului urban, cu o manevrabilitate de excepție și un stil inconfundabil." a completat Cristian Prichea - Director General Ford Romania, Compania Națională de Vânzări.
Cele 38 de autoturisme Ford Puma au fost preluate chiar de către viitorii utilizatori, din echipa națională Cargus, de la sediul Țiriac Auto, din Bd. Expoziției Nr.2, București.
Publicat la: 28.07.2021