• Ford a construit modelul B-MAX cu numarul 100.000 la uzina sa din Craiova
• Automobilul B-MAX cu numarul 100.000 este un model Titanium de culoare Panther Black echipat cu un motor pe benzina de tehnologie avansata EcoBoost de 1 litru, fabricat tot la Craiova.
• Uzina de la Craiova este unica locatie Ford unde se produce modelul B-MAX si asambleaza in prezent cate un B-MAX la fiecare 70 de secunde
Craiova, Romania, 20 ianuarie 2014 - Ford a construit astazi automobilul B-MAX cu numarul 100.000 la uzina companiei de la Craiova, in Romania.
In 2013 B-MAX a inregistrat rezultate foarte bune in toata Europa, cu vanzari de peste 67.000 de unitati. Automobilul B-MAX cu numarul 100.000 este un model Titanium de culoare Panther Black echipat cu un motor pe benzina de tehnologie avansata EcoBoost de 1 litru, fabricat tot la Craiova, desemnat de altfel Motorul International al Anului in ultimii doi ani. Automobilul B-MAX cu numarul 100.000 este destinat unui client din Romania.
„Acesta este o realizare deosebita atat pentru marca noastra, cat si pentru echipa noastra de la Ford Craiova”, a declarat Vic Startek, Director General Operatiuni Autovehicule, Ford Romania. „Suntem foarte mandri de faptul ca fabricam un automobil atat de ingenios si inteligent precum B-MAX si ca am atins pragul de 100.000 de unitati produse in doar 18 luni de la lansarea monovolumului compact”.
Tehnologiile avansate sunt un factor cheie in succesul constant al B-MAX, peste 80% dintre clientii europeni solicitand Ford SYNC, sistemul de conectivitate cu activare vocala. Sistemul este dotat cu functia Emergency Assistance, castigatorul unui premiu Advanced Award din partea Euro NCAP, functie care poate alerta operatorii de servicii de urgenta locale in 26 de limbi vorbite in 40 de regiuni europene. B-MAX a obtinut de asemenea punctajul maxim de 5 stele din partea autoritatii independente de testare a sigurantei la coliziune, Euro NCAP.
B-MAX ofera sistemul Ford Easy Access Door care asigura un acces de neegalat pentru pasageri si bagaj, datorita sistemului cu portiere fata cu balamale si portiere spate glisante, ce integreaza montantii centrali. B-MAX ofera de asemenea tehnologia Ford MyKey, unica in industria auto, care permite parintilor sa implementeze restrictii soferilor tineri, pentru un nivel sporit de siguranta.
B-MAX a castigat premiul international „AUTOBEST 2013” si premiul Autonis pentru „Cel mai frumos monovolum al anului 2012” acordat de cititorii revistei germane Auto Motor und Sport.
Uzina de autovehicule de la Craiova construieste in prezent aproximativ 370 de unitati B-MAX pe zi. Pe langa B-MAX, Ford produce la Craiova motoarele pe benzina de tehnologie avansata EcoBoost de 1,0 litri si 1,5 litri, acesta din urma echipand modelele Ford din America de Nord si Asia.
Publicat la: 15.06.2015