- · Hyundai prezinta conceptul electric 『45』;
- · Hyundai Motorsport dezvaluie primul vehicul electric pentru competitii, Veloster N ETCR;
- · Noul i10 va fi prezentat in premiera mondiala, alaturi de o versiune speciala a modelului.
In perioada 10 – 22 septembrie, Hyundai prezinta viziunea marcii in ceea ce priveste viitorul mobilitatii, dar si noutatile la nivel de gama, in cadrul Salonului International Auto de la Frankfurt 2019. Cu aceasta ocazie va avea loc premiera mondiala a noului i10, lansarea primului concept electric, dar si a primului vehicul electric pentru competitii, Veloster N ETCR.
In viziunea Hyundai, vehiculele viitorului vor oferi o libertate mai mare in privinta designului, posesorii avand posibilitatea de a le individualiza, astfel incat sa reflecte personalitatea si stilul de viata ale fiecaruia, asemenea propriei locuinte. 『45』 evidentiaza noua directie de design Hyundai, explorand evolutia limbajului „Sensuous Sportiness”. „Sensuous” reprezinta valorile emotionale pe care clientii le pot experimenta prin design, iar „Sportiness” simbolizeaza implementarea acestor valori prin solutii inovatoare de mobilitate.
Pe langa prezentarea 『45』, Hyundai ofera vizitatorilor posibilitatea de a experimenta conceptul Style Set Free, intr-o zona dedicata („H-Space”), dotata cu o serie de afisaje interactive.
Primii pasi care definesc conceptul Style Set Free au fost prezentati in cadrul Targului International de Electronice (CES) 2019, dar si la Saptamana Designului de la Milano. In urmatoarea etapa, la Salonul International Auto de la Frankfurt, va fi dezvaluit publicului un concept electric care prefigureaza directia designului viitoarelor vehicule electrice ale gamei.
„Suntem incantati sa prezentam noutatile gamei, precum si perspectiva Hyundai asupra viitorului mobilitatii”, a declarat Andreas-Christoph Hofmann, Vice President Marketing & Product Hyundai Motor Europa. „Lansarea primului concept electric, precum si a primei masini electrice pentru curse contribuie la consolidarea pozitiei Hyundai de lider in domeniul mobilitatii eco”.
Primul model electric Hyundai pentru competitii
Hyundai Motorsport (HMSG) prezinta primul vehicul electric pentru competitii, proiectat si construit la uzina din Alzenau - Germania. Aceasta lansare deschide o noua era pentru companie in acest segment, consolidand angajamentul marcii de a proteja mediul inconjurator. Noul vehicul electric Hyundai imbina caracteristicile vehiculelor sportive cu motor, cu surse alternative de energie.
Generatorul Hyundai
Cu aceasta ocazie, Hyundai prezinta o statie portabila de incarcare pentru vehiculele electrice si un nou sistem pentru incarcarea fara emisii. Sistemul mobil de incarcare, format din doua celule de combustibil alimentate cu hidrogen, permite incarcarea simultana a doua vehicule electrice de la un generator. Hidrogenul ecologic este produs din surse de energie regenerabila, precum energia solara si cea eoliana. In comparatie cu un generator diesel, sistemul Hyundai, care ofera un nivel redus de zgomot, dispune de o capacitate de incarcare de mare viteza.
Hyundai, in calitate de furnizor de servicii al noului campionat ETCR, va pune la dispozitie noul generatorul pentru incarcarea vehiculelor din cadrul competitiei.
Noul Hyundai i10, alaturi de versiunea i10 N Line
Hyundai prezinta publicului, in premiera mondiala, noul i10, unul dintre cele mai importante modele ale gamei de pe piata din Europa. Modelul beneficiaza de un design dinamic, de o conectivitate intuitiva, dar si de un pachet de sisteme avansate de siguranta.
Pe langa versiunea standard, producatorul dezvaluie si i10 N Line, cel de-al patrulea model, dupa i30, i30 Fastback si Tucson, care este echipat cu pachetul N Line.
Noul Kona Hibrid si noul Ioniq Electric
Hyundai ofera cea mai variata gama de modele eco, cu peste 600.000 de vehicule electrice comercializate la nivel global. Vizitatorii IAA pot descoperi noile Kona Hibrid si Ioniq Electric, prezentate la standul Hyundai pe durata evenimentului.
Parteneriat Hyundai - Join the Pipe
Hyundai a realizat un parteneriat cu „Join the Pipe”, o companie olandeza care ofera solutii sustenabile, cu scopul de a reduce cantitatile de deseuri provenite din utilizarea materialelor plastice de unica folosinta. In perioada de desfasurare a evenimentului, vizitatorii standului Hyundai pot primi sticle reutilizabile produse de catre „Join the Pipe”. Prin aceasta colaborare, Hyundai contribuie la mentinerea curateniei in orasele tarilor aflate in curs de dezvoltare, prin redistribuirea apei potabile intr-un mod corect si igienic.
Despre IAA
Salonul International Auto de la Frankfurt (IAA) este cel mai mare salon auto la nivel mondial, care are loc o data la doi ani in orasul german, Frankfurt. IAA 2019 se afla la cea de-a 68-a editie si are loc in perioada 10 - 22 septembrie.
Publicat la: 10.09.2019