Range Rover prezintă The London Collection, prima colecție de modă, care include 8 articole de lux clasice și funcționale inspirate de filozofia de design modern pe care o promovează.
Colecția de modă în ediție limitată include jachete ușoare, eșarfe din mătase 100% și pături din lână și cașmir, inspirate dintr-o paletă de culori specifice anilor 50.
Fiecare articol este minuțios realizat, din cele mai nobile materiale și folosind un mix de tehnici inovatoare, de către o echipă de artizani din Marea Britanie și Italia.
Colecția este centrată în jurul unui imprimeu abstract original, cu motiv contemporan, cu tipar repetitiv și care prin alăturarea liniilor și formelor moderne relevă tema de design și silueta elegantă aparținând modelului Range Rover.
Disponibil pentru achiziție*: Descoperiți colecția aici!
București, România – vineri, 14 martie 2025: Range Rover îmbină filozofia designului modern pe care o promovează cu prestigiul tradiției britanice, prin lansarea celor 8 articole ale primei sale colecții de modă. Colecția, disponibilă în ediție limitată, îmbină armonios articolele clasice și versatile cu culorile îndrăznețe și lansează un imprimeu original, inspirat de tema de design Range Rover.
Concepută intern sub îndrumarea directorului de design, prof. Gerry McGovern OBE, colecția include elemente inspirate din tema de design modern, rafinat și simplificat adoptată de Range Rover. Se remarcă atenția acordată liniilor clasice și utilizarea materialelor de cea mai înaltă calitate, cu detalii complexe precum fermoarele ingenioase ale jachetelor cu 2 fețe pentru bărbați și femei, care fac trimitere la elementele de design Range Rover. Acestea sunt inspirate de cadranele rotunde tradiționale prezente în trecut în habitaclul modelelor Range Rover, care au evoluat în concordanță cu tehnologiile moderne, dând naștere ecranelor tactile actuale ale sistemului multimedia Pivi Pro si de culoarea exterioară Sunset Gold*.
Colecția este centrată în jurul unui imprimeu abstract original, cu motiv contemporan, utilizat repetitiv - o aluzie subtilă la un element specific al temei de design și siluetei elegante Range Rover. Prin îmbinarea unei game de culori expresive și exclusive, inspirate de arta modernă, grafica originală realizată intern de echipa de design Range Rover este preluată integral pe eșarfele realizate 100% din mătase și integrată perfect în fiecare element al jachetelor cu 2 fețe.
Kimberley Panton, designer vestimentar, a declarat: „Am creat o colecție de modă high-end , contemporană, care se adresează celor care apreciază viziunea de lux modern Range Rover. Principalele influențe ale colecției își au rădăcinile în îndrăgitul design britanic ai anilor 50. Am dorit foarte mult să scoatem în evidență interacțiunea dintre culori, să transpunem strălucirea vieții londoneze și, în același timp, să alăturăm armonios liniile și formele moderne, pentru a crea articole care evocă eleganța modernă, emoția și stilul sofisticat. Sub conducerea directorului de design Gerry McGovern, colecția marchează o premieră Range Rover în crearea unor articole moderne, de lux, cu un design îndrăzneț și progresist și care includ imprimeurile noastre grafice originale.”
COLECȚIA RANGE ROVER LONDON
Colecția Range Rover London este realizată manual de către artizani desăvârșiți din Marea Britanie și Italia, din cele mai calitative materiale.
Knightsbridge Promenade și Soho Chic, jachetele cu 2 fețe pentru bărbați și femei, sunt croite manual, iar fiecare element este cusut cu grijă de o echipă de artizani din Italia și Marea Britanie. Dispun de fermoare cu margine interioară șanfrenată a inelului de culoare Sunset Gold, inspirată de una dintre cele mai renumite nuanțe Range Rover.
Jacheta cu 2 fețe Knightsbridge Promenade are o față maro și una roz, iar designul Soho Chic are o față deschisă la culoare și cealaltă cu un imprimeu îndrăzneț, cu accente de roșu aprins.
Cele două eșarfe moderne realizate 100% din mătase pun în valoare măiestria artizanilor cu peste un secol de experiență, în Marea Britanie și în Europa. About Town este imprimată de o echipă de artizani renumiți de la Lacul Como, Italia, în timp ce Chelsea Blossom este imprimată și realizată la Macclesfield de una dintre ultimele filaturi existente în Marea Britanie. Fiecare eșarfă este realizată în volume mici, cu o atenție deosebită acordată tehnicilor de finisare manuală, precum rularea elegantă a marginii. Imprimeurile grafice de înaltă calitate se remarcă prin culori îndrăznețe, iar drapajul elegant al acestora evocă rafinamentul pur Range Rover.
Țesute la război, păturile luxoase din amestec de cașmir și lână* sunt realizate în Italia de unul dintre cei mai importanți furnizori de stofe de lux, și vopsite special în 2 scheme de culori – London Nightfall și Cream Tea. Acestea includ motivul de design al părții laterale a caroseriei, specific întregii colecții, și dispun de margine cusută manual.
Colecția de modă Range Rover este completată de o sculptură reprezentativă realizată dintr-o singură bucată de aluminiu și disponibilă în 2 variante de culori, Sunset Gold și Tourmaline Brown.
Directorul de design Land Rover, profesorul Gerry McGovern OBE, a spus: „Prima colecție Range Rover pune în evidență filozofia și valorile mărcii noastre, într-un nou mediu creator. Caracterizate de același modernism uluitor, aceste articole sofisticate sunt realizate din materiale rafinate, implicand tehnici tradiționale. Transpunem prestigiul mărcii Range Rover dincolo de gama noastră curentă de produse, pe măsură ce clienții noștri exigenți își doresc mai multe conexiuni cu mărcile de lux, care să-i inspire cu adevărat și să întruchipeze stilul lor de viață.”
Directorul general Range Rover, Martin Limpert, a menționat: „Prima noastră colecție de modă de lux transpune valorile fundamentale Range Rover și este simbolul eleganței moderne, individualității și energiei creatoare. Aceste articole în ediție limitată sunt concepute pentru a spori starea de bine a clienților noștri, inspirând încredere și personalitate.”
Colecția Range Rover London va fi disponibilă pentru achiziție*: Descoperiți colecția aici. De asemenea, clienții pot experimenta calitatea și exclusivitatea fiecărui articol, la dealerii Range Rover selectați la nivel internațional.
Global, Range Rover va continua să pună la dispoziția clienților o gamă tot mai diversificată de produse, cu prezentări în locații atent selectate și planuri de lansare a unor noi colecții de modă pe parcursul acestui an.
Publicat la: 14.03.2025