Țiriac Auto sărbătorește 30 de ani de activitate

București. 27 Septembrie 2022 - Moment aniversar pentru compania Țiriac Auto, ce sărbătorește în această toamnă 30 de ani de activitate, pe care-i marchează printr-o lună aniversară, dedicată clienților: 30 de ani Țiriac Auto. 30 de zile de oferte exclusive.  

Țiriac Auto și-a propus, încă de la început de drum, să ofere servicii de calitate în sectorul auto și să devină un partener de încredere al românilor. 30 de ani mai târziu poate spune că, împreună cu clienții ce i-au fost alături, a reușit ceea ce și-a propus și că merge mai departe, cu aceleași principii solide.  

La 30 de ani de la momentul la care au fost puse bazele companiei ce îi poartă numele, Ion Țiriac a declarat: ‘‘Autovehiculele au fost și rămân o mare pasiune a mea. Colecționez, admir și apreciez constant evoluția lor tehnologică. În urmă cu 30 de ani am decis să dau continuitate pasiunii mele în zona de business, importând primele unități auto în România. Am alăturat branduri, am construit servicii și cea mai vastă rețea de distribuție națională, sub numele Țiriac Auto. Împlinirea a trei decenii de activitate este o reconfirmare a stabilității și aportului nostru într-o industrie cu adevărat fascinantă.’’ 

Țiriac Auto, în cei 30 de ani de activitate, a anticipat și a dat dovadă permanent de flexibilitate și curaj de a merge mai departe, către obiectivele propuse, transformând provocările pieței în avantaje. A construit noi linii de business și a lansat noi produse și servicii, gândite să contribuie la îmbunătățirea calității vieții clienților. 

Tocmai de aceea aniversarea a 30 de ani este despre clienții companiei, pentru care au pregătit oferte și beneficii speciale, timp de 30 de zile, începând din 26 septembrie. 

‘‘Sunt extrem de onorat să marcăm, împreună cu întreaga echipă Țiriac Auto, 30 de ani de activitate în piața auto din România. Este o aniversare cu atât mai valoroasă  și semnificativă, cu cât vine după o perioadă plină de provocări în industria auto. Sărbătorim cu mândrie 30 de ani în care Țiriac Auto a demonstrat permanent că este o companie cu viziune, flexibilitate, rezistență, determinare și dorință de performanță! Este un moment emoționant pentru noi și cu siguranță, alimentați de încrederea clienților noști, vom merge înainte, pe același drum: Și mai departe, împreună!’’, a declarat Marius Marian, CEO Țiriac Auto. 

Țiriac Auto – carte de vizită, la 30 de ani de activitate: 

- Peste 900 de angajați 

- Showroomuri și ateliere de service în 6 orașe din țară: București, Brașov, Bacău, Constanța,  Pitești, Oradea

- Vânzări autovehicule noi pentru 6 mărci: Mercedes-Benz, Jaguar, Land Rover, Ford, Mitsubishi și Hyundai –  https://www.tiriacauto.ro/ 

- 61.410 mașini noi livrate în ultimii 10 ani, între 2012-2021

- Vânzări autovehicule second hand: Țiriac Auto Rulate  - www.tiriacautorulate.ro 

- 17.274 mașini rulate livrate în ultimii 10 ani, între 2012-2021

- Servicii de închiriere autoturisme: Țiriac Auto Rent - https://www.tiriacautorent.ro/ 

 

Aniversarea celor 30 de ani de activitate este marcată și prin adoptarea unei logo aniversar temporar, ce va fi folosit în comunicare. Logoul aniversar, însoțit de sloganul  “Și mai departe, împreună”, va fi prezent pe majoritatea materialelor de comunicare internă și externă și vine să susțină povestea de succes a companiei Țiriac Auto,  care nu se oprește aici, ci continuă să evolueze și să performeze!  

Publicat la: 27.09.2022

Compara Inchide

Date de contact

Daca solicitati detalii despre o anumita oferta postata pe website, puteti afla aici cum va prelucram datele




Sunteti de acord ca Tiriac Auto sa utilizeze informatiile completate de dvs. pentru a va contacta in scopuri de marketing, inclusiv prin Newsletter, in conditiile explicate aici




Sunteti de acord sa va contactam ocazional pentru sondaje despre produsele si serviciile Tiriac Auto, in conditiile explicate aici


Sunt de acord sa fiu contactat, in scopurile specificate mai sus, dupa cum urmeaza:

Telefon

Sms

E-mail

trimitere date

Date de contact

Inainte de trimiterea cererii va rugam sa completati formularul de mai jos:

Esti de acord ca Tiriac Auto sa utilizeze informatiile completate de tine pentru a te contacta in scopuri de marketing? Prin completarea prezentului formular, declar ca imi exprim consimtamantul, in mod expres si neechivoc, pentru ca orice date cu caracter personal, precum si orice alte informatii furnizate de mine, sa intre in baza de date a Tiriac Auto, a imputernicitilor si a operatorilor asociati ai acestuia, pentru a fi prelucrate si utilizate de acestia in orice activitati si scopuri statistice si / sau legate de marketing (inclusiv primirea de apeluri, e-mailuri in actiuni de marketing direct de promovare a ofertelor comerciale, invitatii la test-drive-uri si evenimente, asistenta pentru autovehiculul detinut: mentenanta, asistenta rutiera, garantii, asigurari, ITP), in conformitate cu legislatia in vigoare si in conformitate cu Politica de Confidentialitate Tiriac Auto.